Corpul Vânătorilor de Munte a fost înființat oficial la 3 noiembrie 1916, în contextul tensionat al Primului Război Mondial, prin transformarea Școlii Militare de Schiori din București. Decizia a fost dictată de Ordinul nr. 294 al Marelui Cartier General, într-un moment în care armata română era împinsă înapoi de contraofensiva trupelor germane și austro-ungare. Această nouă structură militară a fost creată special pentru a gestiona operațiunile desfășurate în teren montan.
Înainte de această transformare, la 30 septembrie 1916, fusese înființată Școala de Schiori, o primă formă de organizare care recunoștea necesitatea unor militari capabili să utilizeze schiul pentru deplasarea rapidă prin zăpadă. Noua unitate, Corpul Vânătorilor de Munte, a fost organizată inițial în trei batalioane, fiecare având câte trei companii, cu un efectiv de aproximativ 1.980 de oameni. La conducerea acestui corp a fost numit căpitanul Virgil Bădulescu, ofițer care a jucat un rol fundamental în primele etape ale acestei arme.
Misiunile principale ale noilor unități au fost recunoașterea terenului, asigurarea siguranței, menținerea legăturii între structurile armatei și intervenția tactică în zonele strategice ale trecătorilor Carpaților. Termenul de „vânători” reflecta, în limbajul militar al epocii, o categorie de infanterie cu mobilitate sporită, nu o activitate de vânătoare. Această specializare a devenit vitală pe măsură ce muntele a încetat să fie doar o barieră geografică și a devenit un spațiu strategic esențial pentru apărarea teritoriului românesc.
Momentul de afirmare a acestei arme a avut loc în 1917, pe frontul din Moldova, în timpul confruntărilor de la Cireșoaia și Coșna. Trupele conduse de maiorul Virgil Bădulescu au demonstrat o capacitate de intervenție remarcabilă, fiind introduse în acțiune doar 20 de minute după un marș forțat de aproximativ 160 de kilometri. Această agilitate a definit unitatea, care a fost ulterior reorganizată într-un batalion flexibil, dotat cu companii de pușcași, mitraliere și o secție de telegrafie fără fir.
Evoluția istorică a unităților de Vânătorii de Munte a continuat prin marile conflicte ale secolului XX, implicându-se în campanii din Caucaz, Crimeea, Slovacia și Cehoslovacia. După perioada interbelică și reorganizările din perioada de după 1945, această specialitate militară a rămas integrată în Forțele Terestre. În prezent, unitățile de Vânători de Munte participă activ la exerciții internaționale și la misiuni de menținere a păcii în regiuni precum Kosovo, Irak și Afganistan.
Instituția militară a trecut prin multiple schimbări de organizare, reflectând evoluția doctrinei de apărare a României. De exemplu, în perioada de după al doilea război mondial, structura a fost supusă unor redislocări, precum desființarea Brigăzii 2 Vânători de Munte în 1961, urmată de reînființarea acesteia în anul 1964. Aceste transformări administrative au urmărit adaptarea capacităților de luptă la noile realități geopolitice și tehnologice ale armatei moderne.