România se pregătește pentru un ciclu de investiții publice de amploare, care include 16,7 miliarde de euro pentru apărare și infrastructură cu dublă utilizare, 92,5 miliarde de euro pentru rețelele rutiere și feroviare, precum și peste 2 miliarde de euro pentru Portul Constanța. Această mișcare financiară intervine într-un moment în care ponderea industriei în PIB a scăzut în 2025 la aproximativ 17%, din cauza costurilor ridicate ale energiei, a volatilității geopolitice și a concurenței globale.
Conform analizelor Energy Policy Group (EPG), proiectele de infrastructură planificate pentru perioada 2024-2030 vor genera o cerere masivă de materiale, precum 36,6 milioane de tone de ciment și 7,4 milioane de tone de oțel. Deși producătorii autohtoni au capacitatea de a acoperi aceste necesare, există și alte materiale critice, precum cele 450 de milioane de tone de bitum și 11 milioane de tone de șine de cale ferată. În prezent, producția internă de bitum acoperă doar parțial cererea, iar șinele de cale ferată sunt importate integral.
Sectorul de apărare va impune, de asemenea, o presiune semnificativă asupra resurselor energetice, deoarece necesarul de combustibil militar este estimat să crească cu circa 39% până în anul 2030. Această evoluție este cauzată de achizițiile de echipamente prin programul SAFE. EPG sugerează că înlocuirea combustibililor fosili cu alternative, precum combustibilii sintetici sau biocombustibilii, ar putea stimula rafinăriile românești și ar putea consolida reziliența aprovizionării naționale.
Riscul principal identificat în studiu este ca o parte majoră din această cerere să fie acoperită prin importuri, în lipsa unor măsuri specifice în cadrul achizițiilor publice. Sabina Strîmbovschi, Lead Industry la EPG, susține că condiționarea fondurilor de criterii de emisii și de preferință europeană ar putea oferi predictibilitate producătorilor de oțel, ciment și aluminiu. Această abordare ar putea susține tranziția acestora către o producție cu amprentă redusă de carbon și ar putea transforma investițiile în securitate într-un motor industrial.
Pentru a gestiona această tranziție, Programul Național pentru Achiziții Publice Verzi 2025–2030 ar trebui să includă instrumente de calculare a emisiilor pe întregul ciclu de viață și criterii clare privind amprenta de carbon. Investițiile în porturi și șantierele navale pot servi drept piețe-pilot prin impunerea unor cote minime de materiale verzi. În același timp, reconstrucția Ucrainei este văzută ca o oportunitate pentru producătorii români de a obține predictibilitatea necesară pentru investiții în tehnologii curate.
Această perioadă de expansiune a cheltuielilor publice în România se încadrează într-un context de volatilitate economică și geopolitică regională. Deciziile privind alocarea fondurilor pentru infrastructură și apărare vor determina dacă industria națională va reuși să își mențină competitivitatea sau dacă economia va deveni dependentă de furnizorii externi de materiale de construcții și combustibili.