Securitatea în Marea Neagră este marcată de o deteriorare serioasă, evidențiată prin pătrunderi de drone în spațiul aerian românesc și atacuri asupra navigației comerciale. Aceste evenimente, care includ și incidente în apropierea infrastructurii energetice strategice, pun în discuție capacitatea autorităților de a gestiona o eventuală escaladare a conflictului regional. Expertii avertizează că suprapunerea acestor amenințări descrie o situație de vulnerabilitate strategică majoră pentru România.
Analistul politico-militar Alexandru Grumaz subliniază că evoluția din ultimele 12 luni, până la 1 noiembrie 2026, este îngrijorătoare din cauza dronelor maritime cu explozibili care ajung lângă infrastructura energetică sau în porturi. Un exemplu critic a fost lovirea navelor Yara J și Wine Trader în noaptea de 14 spre 15 octombrie, în apropierea Sulinei. În timp ce președintele României a confirmat atacul, o sursă militară NATO a indicat originea rusă a dronelor, subliniind gravitatea strategică a afectării traficului comercial la intrarea în Dunăre.
În perioada de până la 31 octombrie 2026, au fost înregistrate 37 de pătrunderi neautorizate în spațiul aerian național, un număr semnificativ comparativ cu cele nouă înregistrate în anul 2025. Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu afirmă că aceste atacuri nu mai sunt incidente izolate sau drone în derivă, ci acțiuni directe. Autoritățile au consemnat, tot în 2026, 79 de situații de ridicare a aeronavelor și șase drone doborâte, demonstrând o activitate intensă de monitorizare și reacție.
Proiectul Neptun Deep, cu o valoare de aproximativ patru miliarde de euro, introduce riscuri suplimentare prin expunerea platformei Neptun Alpha la sabotaje. Alexandru Grumaz explică faptul că siguranța tehnică a unei platforme nu garantează protecția împotriva unui atac militar. Infrastructura, care include conducte submarine și sisteme de comunicații, necesită o apărare suplimentară. Începerea producției de gaze este preconizată pentru prima jumătate a anului 2027, însă riscurile pot cauza întârzieri sau întreruperi ale livrărilor.
Lipsa unui comandament unic de coordonare reprezintă o vulnerabilitate majoră în protejarea activelor strategice. Generalul Virgil Bălăceanu observă că responsabilitățile sunt fragmentate între operatorii economici, Autoritatea Navală Română, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării Naționale. În prezent, nu există o structură integrată care să asigure coordonarea intervențiilor în cazul unui atac armat. Expertul Hari Bucur-Marcu menționează că, deși există structuri și legislație, lipsa personalului capabil să gestioneze aceste mecanisme rămâne o problemă.
Protecția zonelor economice exclusive și a infrastructurii de la distanță rămâne un subiect complex în cadrul tratatelor de securitate. Deși România are dreptul de a își apăra instalațiile, activarea Articolului 5 din tratatul NATO nu este automată în cazul unui incident în zona economică exclusivă. Decizia privind asistența aliată depinde de evaluarea gravității atacului și a intenției acestuia, fiind necesară o distincție clară între încălcarea securității și un atac armat care justifică apărarea colectivă.