În anii ’70 și ’80, bancurile politice au reprezentat o formă constantă de exprimare a nemulțumirii față de regimul comunist din România. Umorul sarcastic, care viza adesea figura lui Nicolae Ceaușescu sau contradicțiile sistemului prin personajele precum Bulă, era monitorizat strict de către Securitate. Poliția politică urmărea răspândirea acestor glume, considerându-le acte de ostilitate, iar colaboratorii erau instruiți să semnaleze orice discuție de acest gen în cercurile de prieteni sau la locul de muncă.
Un caz documentat în arhivele CNSAS vizează un student de la secția Pescuit Oceanic a Universității din Galați, semnalat în vara anului 1985. Acesta a fost raportat pentru glumele făcute la adresa conducerii Statului și Partidului, într-un context în care erau prezenți alți trei studenți. Printre aceștia se afla și sursa informativă, identificată prin numele de cod „CORNEL”, care a transmis informațiile către organele de Securitate, declanșând astfel o serie de verificări și anchete.
În urma semnalării, la data de 28 iulie 1985, ofițerul de Securitate a propus audierea celor care fuseseră de față pentru a stabili amploarea discuțiilor. Ulterior, la 25 noiembrie 1985, Inspectoratul Județean Galați a solicitat introducerea tânărului în evidența dosarului de problemă 1552. Raportul, semnat de un locotenent-major, menționa că studentul făcea anecdote de nuanță politică și făcea comentarii negative referitoare la nivelul de viață din țară, fiind totodată membru UTC.
Pe lângă glumele politice, studentul și-a exprimat în fața unei alte persoane dorința de a vedea „ce înseamnă o țară capitalistă”. Această afirmație, împreună cu criticile la adresa nivelului de trai, a dus la măsuri represive concrete. Tânărul a fost chemat la sediul Securității pentru avertizare, iar ulterior i s-a interzis îmbarcarea pe navele de pescuit care navigau în apele internaționale, afectându-i direct parcursul profesional la Întreprinderea de Pescuit Oceanic Tulcea.
Procedurile de sancționare varia în funcție de profilul persoanei vizate, de la avertizări în fața factorilor de răspundere de la locul de muncă, până la discuții de condamnare în cadrul colectivului. În cazul minorilor, se apelau părinții sau dirigintele, scopul fiind de a opri orice formă de umor care nu era organizată sub formă de protest, dar care submina autoritatea statului. Astfel, chiar și o simplă glumă putea declanșa supraveghere informativă și restricții de libertate.
Sistemul de supraveghere al Securității a utilizat o rețea extinsă de informatori pentru a controla nu doar acțiunile directe de opoziție, ci și discursul informal al populației. Prin monitorizarea constantă a mediilor sociale, precum facultățile sau locurile de muncă, regimul încerca să identifice orice tentativă de critică a politicii partidului. Această metodă de control social a transformat interacțiunile cotidiene într-un risc constant pentru cetățenii care își exprimau disprețul prin umor.