Tema reformei sistemului politic, axată pe dimensiunea Parlamentului, revine în dezbaterea publică sub presiunea necesității de reducerea cheltuielilor bugetare. Argumentul unui legislativ „supradimensionat” a fost promovat încă de Traian Băsescu înainte de alegerile prezidențiale din 2009, fiind utilizat ca un instrument de mobilizare politică. Deși referendumul din acea perioadă a validat ideea unui parlament unicameral și a unui număr maxim de 300 de parlamentari, acest proces a avut un caracter consultativ, fără urmări legislative directe.
În prezent, discuțiile despre un Legislativ „mai suplu” sunt susținute în principal de USR, în contextul deficitului bugetar. Argumentele principale pentru reducerea numărului de aleși vizează scăderea costurilor de întreținere, o responsabilitate individuală mai clară a parlamentarilor și o vizibilitate sporită a activității acestora. Totuși, trecerea la unicameralism a devenit un subiect marginal, accentul fiind pus acum pe reducerea numărului de parlamentari în ambele camere, fără eliminarea Senatului.
Politologul Cristian Pîrvulescu avertizează că o reducere drastică a numărului de aleși poate duce la riscul de oligarhizare a Parlamentului. Conform acestui expert, un parlament mai mic poate facilita controlul grupurilor de interese, deoarece procesul de oligarhizare este mai ușor de realizat în structuri reduse. Cristian Pîrvulescu subliniază că, deși există riscuri democratice reale, economiile generate prin astfel de măsuri sunt considerate absolut nesemnificative în comparație cu pierderile de reprezentativitate.
O altă problemă majoră vizează reprezentarea teritorială și socială a cetățenilor. Studiile comparative indică faptul că adunările prea mici pot slăbi conexiunile electorale și pot reduce deliberarea parlamentară. De asemenea, o structură legislativă redusă poate afecta prezența femeilor, a minorităților și a partidelor politice mai mici. Experiența Italiei, care a redus numărul de parlamentari după un referendum în 2020, arată că activitatea individuală a crește ușor, dar absenteismul și orientarea către circumscripții nu s-au schimbat semnificativ.
Cristian Pîrvulescu explică faptul că numărul de parlamentari scade deja în mod natural odată cu scăderea populației raportată de INS. În România, numărul de aleși este calculat pe baza unor norme de reprezentare: un deputat la 73.000 de locuitori și un senator la 168.000 de locuitori. Politologul susține că nu este necesară eliminarea Senatului, ci poate fi modificat coeficientul de calcul pentru a ajunge la pragul de 300 de parlamentari, evitând astfel modificări constituționale complexe.
Din punct de vedere istoric, dimensiunea Parlamentului a fluctuat în funcție de contextul politic și de sistemele electorale aplicate. După alegerile din mai 1990, numărul total de parlamentari a fost de 481, acesta scăzând treptat pe parcursul deceniilor, cu excepția anului 2012. În acel an, din cauza sistemului electoral cu colegii uninominale și a majorității obținute de USL, numărul de parlamentari a ajuns la un nivel record de 588 de aleși, generând o suprareprezentare a alianței de guvernare.