O notă informativă transmisă de un agent american aflat la București către Washington în august 1950 descrie o situație de masacrare a națiunii în procesul de instaurare a comunismului. Documentul CIA evidențiază o politică de eliminare prin „moarte lentă în închisoare” aplicată tuturor celor considerați reacționari în perioada de după 1944. Această strategie a reprezentat ceea ce sursa numește cea mai mare crimă în masă din România de după anul 1944, desfășurându-se în contextul consolidării regimului comunist.
Evenimentele au implicat direct conducerea de la București, în special prim-ministrul Petru Groza și ministrul de Interne, Teohari Georgescu. În urma unei solicitări de intervenție pentru îmbunătățirea tratamentului aplicat deținuților, Petru Groza a contactat ministerul de Interne. Teohari Georgescu a răspuns că nicio măsură de ameliorare nu se putea lua în acea perioadă, deoarece instrucțiunile veniseră direct de la Moscova. Ministrul a transmis că ordonul de la Kremlin impunea moartea lentă pentru toți deținuții din categoria reacționarilor.
Teohari Georgescu a ocupat funcția de ministru de Interne în cadrul Consiliului de miniștri condus de Petru Groza, într-o perioadă în care guvernul era format din comuniști și organizații politice create pentru a simula un pluripartidism. Destinul acestui ministru a fost unul marcat de epurări, fiind sacrificat în anul 1952 în cadrul „lotului” Anei Pauker. După această perioadă de marginalizare, Teohari Georgescu a fost reabilitat politic de Nicolae Ceaușescu în anul 1968.
Documentele de la CIA din acea perioadă menționau personaje care, în prezent, nu mai sunt anonime datorită eforturilor urmașilor lor. În 1950, situația deținuților era guvernată de directivele externe care dictau condițiile de supraviețuire în penitenciare. Această politică de eliminare a fost utilizată pentru a neutraliza opoziția politică și socială în cadrul procesului de transformare radicală a structurii statului român sub influența sovietică.
Contextul geopolitic al epocii a fost marcat de controlul strict al Uniunii Sovietice asupra sateliților europeni. Deși Nikita Hrușciov a luat măsuri de reabilitare pentru victimele epurerilor după preluarea Kremlinului, aceste acțiuni au vizat în principal comuniștii din cadrul Uniunii Sovietice. În România, procesul de reabilitare a victimelor epurărilor bolșevice a avut o traiectorie diferită, fiind influențat de evoluțiile interne de la București și de schimbările de conducere de la nivelul partidului.
În perioada de după 1944, sistemul penitenciar din România a fost transformat într-un instrument de control politic și de eliminare fizică a adversarilor regimului. Această perioadă a fost caracterizată de utilizarea torturii și a condițiilor de detenție extrem de dure pentru a asigura supunerea populației și eliminarea elementelor considerate periculoase pentru noul ordin stabilit de Moscova.