Completul de 5 judecători în materie civilă al Înaltei Curți de Casație și Justiție a analizat recursul depus de judecătoarea Daniela Marilena Stoica. Această persoană a contestat hotărârea nr. 4J din 6 mai 2026, emisă de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii. Instanța supremă a decis respingerea recursului, confirmând astfel sancțiunea de excludere din magistratură aplicată anterior în temeiul legii.
Motivul principal al sancțiunii a fost nerespectarea dispozițiilor legale privind soluționarea cu celeritate a cauzelor. Judecătoarea a fost acuzată de nerespectarea repetată a normelor, fapt ce a dus la excluderea sa din magistratură conform legii. Instanța a constatat că sunt îndeplinite elementele de abatere disciplinară prevăzute de Legea nr. 303/2022, referitoare la lipsa de celeritate în procese, fapt care a fost considerat imputabil judecătoarei.
Conform datelor din dosar, Daniela Marilena Stoica a amânat pronunțarea într-un număr de 387 de cauze civile. Aceste amânări au avut loc pe perioade de timp foarte lungi, ajungând chiar și la 381 de zile de așteptare. Instanța a menționat că aceste acțiuni au fost repetate și fără motive scuzabile, fiind înregistrate în contextul în care judecătoarea fusese deja sancționată anterior pentru o conduită similară.
Pe lângă problema amânărilor, raportul de anchetă a evidențiat și alte probleme de comportament în cadrul funcției. S-a menționat că judecătoarea a manifestat atitudini nedemne în timpul serviciului, ceea ce a contribuit la decizia de excludere. Această abordare a fost analizată de Înalta Curte ca parte a unui comportament care nu respectă standardele profesionale impuse magistraților în cadrul sistemului de justiție.
Decizia finală a Înaltei Curți de Casație și Justiție subliniază importanța diligenței în îndeplinirea îndatorilor profesionale. Instanța a precizat că o justiție care întârzie pronunțarea fără argumente obiective erodează încrederea publică în sistemul judiciar. Prin confirmarea acestei sancțiuni, se urmărește combaterea sentimentului de injustiție pe care o poate genera o procedură excesiv de lentă în societate.
Această decizie de excludere din magistratură se înscrie într-un context în care sistemul de justiție este monitorizat constant pentru eficiența proceselor. În România, jurisprudența privind sancționarea disciplinară a magistraților care întârzie soluționarea dosarelor este un instrument utilizat pentru a menține standardele de profesionalism. Deciziile de acest tip vizează direct modul în care celeritatea procesuală influențează percepția cetățenilor asupra funcționării instituțiilor statului.