Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a soluționat, în data de 15 octombrie 2026, litigiul dintre ordonatorul principal de credite al instanțelor judecătorești și Guvernul României, reprezentat de Ministerul Finanțelor. Obiectul procesului a vizat asigurarea resurselor bugetare necesare pentru achitarea unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive. Prin această decizie, instanța supremă a menținut hotărârea Curții de Apel București, confirmând caracterul nelegal al conduitei autorităților executive.
Înalta Curte a punctat că neasigurarea fondurilor necesare pentru executarea unor obligații de plată certe reprezintă o încălcare a legalității. Autoritățile au fost criticate pentru faptul că nu au îndeplinit obligațiile care reveneau Guvernului în temeiul legislației finanțelor publice și al actelor normative de eșalonare. Instanța a subliniat că statul nu poate recunoaște existența unei datorii prin propriile acte normative și, simultan, să refuze asigurarea resurselor necesare pentru executarea acesteia.
Conform comunicatului, respectarea hotărârilor judecătorești definitive este un imperativ constituțional, nu o opțiune a puterii executive. Înalta Curte a menționat că marja de apreciere bugetară a Guvernului nu poate fi transformată într-un instrument de neexecutare a obligațiilor stabilite prin lege. Autoritatea unei hotărâri judecătorești nu poate fi relativizată în funcție de natura dreptului recunoscut sau de disponibilitatea autorității debitoare de a executa obligația stabilită.
Instanța a evidențiat faptul că această conduită a continuat într-o manieră ostentativă sub actualul Guvern, în ciuda solicitărilor ordonatorului principal de credite. Decizia reafirmă faptul că executarea hotărârilor nu reprezintă o concesie sau un beneficiu acordat unor categorii profesionale, ci o garanție a drepturilor cetățenilor. Respectarea Constituției și a legii nu poate fi subordonată voinței politice a Guvernului sau priorităților conjuncturale ale puterii executive.
Problema restanțelor salariale a fost abordată ca fiind una de disfuncționalitate sistemică, nu limitată doar la magistrați. Datele statistice menționate de Înalta Curte arată că peste 400.000 de angajați din sectorul public, din toate familiile ocupaționale, au solicitat în instanță recunoașterea unor drepturi salariale. Această dimensiune demonstrează că litigiile reflectă probleme la nivelul întregului sistem public și nu reprezintă doar o dispută privind drepturile magistraților.
Această decizie judiciară intervine într-un context în care litigiile privind drepturile salariale din sectorul public au devenit un fenomen ampl, afectând un număr considerabil de cetățeni. În cadrul sistemului juridic, executarea titlurilor executorii este esențială pentru menținerea autorității statului de drept și pentru respectarea principiului separației puterilor, evitând astfel ca deciziile administrative să submineze efectivitatea drepturilor recunoscute de instanțe.