Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) privind neplata integrală a restanțelor salariale către magistrați a fost interpretată de Ilie Bolojan ca o confirmare a poziției statului român. Fostul premier a declarat că această hotărâre oferă Guvernului argumentul necesar pentru a soluționa această problemă financiară, pe care a descris-o ca fiind imorală și extrem de povară pentru cetățenii români. Conform acestuia, plata unor sume de ordinul miliardelor de lei fără a analiza impactul asupra bugetului reprezintă o formă de aristocrație bugetară.
Ilie Bolojan a subliniat că instanțele naționale și-au depășit atribuțiile prin aceste decizii, deoarece gestionarea resurselor țării aparține Guvernului și Parlamentului. În contextul economic dificil al României, el susține că amânarea unor plăți nu constituie o încălcare a drepturilor omului. Fostul premier a menționat că Guvernul se află acum într-un punct critic, având necesitatea de a alege între servirea intereselor întregii țări sau menținerea unor privilegii pentru o anumită categorie de funcționari.
Un aspect semnificativ ridicat de Ilie Bolojan este faptul că CEDO pune sub semnul întrebării anumite hotărâri judiciare din România. Există suspiciuni că judecătorii care au emis aceste decizii ar fi putut se afla în conflict de interese, fapt ce afectează credibilitatea întregului sistem de justiție. Această situație contribuie la scăderea încrederii cetățenilor în instituțiile statului, deoarece interesul patrimonial personal al magistraților ar fi putut interfera cu exercitarea imparțială a funcțiilor lor.
Completul de șapte judecători de la CEDO a considerat cererile magistraților ca fiind „vădit neîntemeiate”, invocând constrângeri economice și bugetare excepționale. Instanța europeană a observat că autoritățile au aplicat ajustări succesive pentru a permite executarea progresivă a hotărârilor, în ciuda resurselor insuficiente. De asemenea, s-a constatat că sumele datorate celorlalți funcționari erau mult mai mici decât cele pentru magistrați, iar aceștia din prima categorie nu fac parte dintr-un grup vulnerabil.
În ceea ce privește aspectul juridic, Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că decizia CEDO privind restanțele salariale ale magistraților este o chestiune separată de litigiul existent între ÎCCJ și Guvernul României. Deși decizia europeană aduce claritate asupra plăților salariale, aceasta nu anulează alte proceduri juridice în desfășurare, menținând o distincție clară între cele două tipuri de dispute care implică statul și instituțiile sale.
Gestionarea restanțelor salariale în sistemul de justiție reprezintă o problemă de stabilitate bugetară de lungă durată în România. Deciziile instanțelor internaționale privind remunerațiile funcționarilor publici sunt adesea influențate de capacitatea de plată a statului și de raportul dintre necesitățile bugetare și drepturile individuale, într-un cadru de monitorizare constantă a echilibrului dintre instituțiile de control și puterea executivă.