Curtea Constituțională a decis, într-un vot unanim, că anumite prevederi din legea de modificare a Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului sunt neconstituționale. Decizia vizează în special sintagma „sau acesta a săvârșit o faptă cu violență”, care era utilizată pentru a justifica plasarea obligatorie a copiilor în servicii de tip rezidențial specializat. Judecătorii au considerat că această formulare nu respectă standardele de calitate impuse de Constituție.
Instanța a argumentat că introducerea sintagmei „o faptă cu violență” în reglementarea privind plasamentul copilului în centre rezidențiale încalcă cerințele de claritate și previzibilitate ale legii. Formularea a fost evaluată drept prea vagă, nepermițând identificarea clară a actelor care ar declanșa aplicarea unei astfel de măsuri. Din acest motiv, prevederea nu poate fi aplicată în forma actuală, deoarece nu oferă siguranță juridică în procesul de protecție a minorilor.
Un alt aspect abordat de CCR este posibilitatea ca instanța să dispună participarea minorilor sub 14 ani la programe de consiliere psihologică fără acordul părinților. Curtea a stabilit că această măsură urmărește interesul superior al copilului și reprezintă o ingerință minimă în drepturile părintești. Deși reprezentanții legali pot fi ascultați în cadrul procedurii judiciare, acordul sau dezacordul acestora nu poate condiționa decizia instanței de a impune consilierea.
Judecătorii au identificat și probleme legate de suprapunerea regimurilor juridice pentru nerespectarea obligațiilor de consiliere, reglementată simultan ca infracțiune și ca contravenție. Această dublă calificare a încălcării de către părinți creează confuzie și încalcă principiul legalității prevăzut de articolul 1 alineatul (5) din Constituție. De asemenea, utilizarea neuniformă a termenilor „părinți” și „reprezentant legal” a fost menționată ca un factor care poate genera incertitudine în aplicarea dispozițiilor legale.
În ceea ce privește responsabilitatea juridică, CCR a subliniat că legiuitorul nu poate impune răspunderea penală a unui copil sub 14 ani, în contradicție cu Codul penal. Curtea a observat o imprecizie în stabilirea persoanei care răspunde pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești, evitând interpretarea că minorul ar fi autorul infracțiunii. Plasamentul în centrele rezidențiale este definit ca o măsură de asistență socială pentru îngrijire și integrare, nu ca o măsură educativă pentru minorii de peste 14 ani.
Protecția drepturilor copilului în sistemul juridic român este reglementată prin Legea nr. 272/2004, care stabilește cadrul pentru asistența socială și protecția minorilor aflați în situații de risc. Această lege guvernează modul în care instituțiile statului intervin în cazul în care drepturile fundamentale ale unui copil sunt amenințate sau încălcate de către mediul familial sau de către societate.