Digitalizarea serviciilor publice românești se confruntă cu o problemă structurală majoră: absența unor planuri de rezervă pentru situațiile în care platformele online devin indisponibile. Deși mutarea procedurilor pe internet vizează reducerea birocrației, simpla transferare a proceselor digitale nu garantează eficiența dacă nu există mecanisme de intervenție în cazul unor defecțiuni tehnice. În absența unor soluții de rezervă bine stabilite, birocrația nu dispare, ci își schimbă doar mediul de operare.
Incidentul survenit în urma atacului informatic asupra Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară a evidențiat fragilitatea serviciilor care depind de o singură infrastructură. În timpul perioadei de întrerupere, instituția a fost nevoită să implementeze măsuri de urgență, precum acceptarea cererilor prin poștă, curier sau la ghișeu, marcându-le cu data și ora depunerii pentru a păstra ordinea de prioritate. Aceste soluții au fost aplicate pentru a permite introducerea ulterioară a datelor în sistem și pentru a prelungi valabilitatea unor extrase.
Problema centrală constă în faptul că astfel de proceduri de urgență sunt stabilite adesea în timpul crizei, nu în prealabil. Un serviciu public esențial ar trebui să dispună de protocoale predefinite pentru funcționarea în lipsa platformei digitale, evitând astfel momentul de descoperire a soluțiilor după ce incidentul a avut loc deja. Această lipsă de pregătire este observată și în relația cu instanțele sau la Registrul Comerțului, unde utilizatorii întâmpină dificultăți de monitorizare a cererilor.
Riscurile devin critice în domenii precum asistența juridică, în contextul proiectului e-UNBR care vizează digitalizarea desemnării avocaților din oficiu. În cauzele urgente, care implică persoane reținute sau arestate, repornirea unui server nu poate fi acceptată ca singură condiție pentru asigurarea dreptului la apărare. Analiza documentelor publice nu a indicat o cerință explicită privind o procedură manuală de rezervă, ceea ce impune necesitatea clarificării și publicării unor astfel de mecanisme de siguranță.
Soluția propusă nu implică renunțarea la tehnologie, ci implementarea unor alternative funcționale cu reguli de operare clare. Instituțiile trebuie să stabilească cine activează procedura de rezervă, cum se înregistrează cererile și cum sunt protejate termenele legale și drepturile cetățenilor. Aceste alternative trebuie testate în condiții de simulare înainte de apariția unei crize reale, asigurând în același timp o comunicare transparentă către utilizatori despre serviciile indisponibile și opțiunile de înlocuire.
Evoluția digitalizării în administrația publică depinde de capacitatea de a menține continuitatea serviciului indiferent de starea infrastructurii tehnologice. În cadrul procesului de modernizare, tranziția de la sistemele pe hârtie la cele electronice trebuie să fie însoțită de un cadru juridic și operațional care să prevadă scenarii de eșec. Fără un plan de continuitate, digitalizarea riscă să devină un obstacol în locul unui facilitator pentru relația dintre cetățean și stat.