Infrastructura feroviară din România se află într-o stare critică, raportul Guvernului indicând faptul că 70% din căile ferate necesită schimbare de urgență. Situația actuală reflectă o degradare continuă a rețelei de șine de aproximativ 37 de ani, de la Revoluție până în prezent. Această evoluție negativă a transformat anumite zone ale rețelei feroviare în puncte de risc major, pe măsură ce echipamentele și șinele au devenit tot mai uzate sau au fost chiar furate.
Evoluția degradării tehnice a rețelei poate fi urmărită prin cifrele raportate în ultimele decenii. În anul 1990, doar 10% dintre căile ferate din România erau considerate uzate tehnic, însă acest procent a crescut la 40% în anul 2010. Conform datelor recente, în anul 2025, rata uzurii a ajuns la pragul de 70%. Autoritățile intenționează să rezolve această problemă într-un interval de 5 ani, o perioadă considerată extrem de scurtă pentru a reface infrastructura ignorată în ultimele trei decenii și jumătate.
În ciuda riscurilor de accidentare, experții din domeniu susțin că scenariul unor tragedii similare cu cele din Spania este puțin probabil în România. Argumentul principal este legat de implementarea unor restricții severe de viteză pe segmentele de călătorie problematice. Rodrigo Maxim, lider sindical CFR, a explicat că, pe măsură ce starea șinelor s-a agravat, limitele de viteză au fost suplimentar reduse. Aceste restricții au scăzut de la 70 km/h la 30 km/h, ceea ce limitează viteza locomotivelor pentru a preveni accidentele.
Problema principală rămâne lipsa de fonduri care a dus la această situație de subfinanțare cronică. Conform strategiei anterioare pentru perioada 2021-2025, finanțarea efectiv asigurată a reprezentat doar 45,76% din necesarul estimat pentru întreținere. Pentru a aborda criza, CFR Infrastructură a publicat recent o licitație pentru reparații pe o perioadă de 4 ani. Statul va plăti aproape 1 miliard de euro pentru acest contract, care vizează repararea unei părți semnificative din rețeaua feroviară degradată.
Situația infrastructurii de transport din România este marcată de o discrepanță între necesarul de investiții și resursele alocate. Deși licitația de un miliard de euro reprezintă un pas către modernizare, volumul de lucrări necesare pentru a acoperi 70% din rețeaua uzată rămâne o provocare logistică și financiară imensă. Subfinanțarea istorică a lăsat în urmă o rețea în care viteza de deplasare este limitată de starea tehnică a șinelor, afectând eficiența întregului sistem feroviar național.
Gestionarea infrastructurii critice de transport și a resurselor statului rămâne un subiect de monitorizare constantă în cadrul deciziilor publice. În contextul administrativ actual, deciziile privind contractele și controlul instituțiilor de stat sunt sub lupă, reflectând importanța stabilității operaționale a rețelelor naționale pentru securitatea și funcționarea de bază a țării.