În România, funcționarea instituțiilor este adesea substituită de rețelele de relații personale și de intervențiile directe. Cetățenii tind să nu se bazeze pe proceduri legale sau pe drepturile garantate de lege, ci pe contacte și recomandări pentru a obține rezultate. Această abordare creează o situație în care încrederea are o rază de acțiune foarte scurtă, limitându-se la cercul apropiat de familie, prieteni sau cunoștințe, în timp ce instituțiile rămân percepute cu suspiciune.
Această neîncredere structurală nu reprezintă doar o nemulțumire trecătoare față de lideri, ci o convingere profundă că regulile nu se aplică tuturor în mod egal. Oamenii au dezvoltat o capacitate uimitoare de a improviza și de a construi scurtături pentru a rezolva problemele individuale. Paradoxal, această abilitate de a ne salva singuri permite sistemului să rămână slab, deoarece adaptarea individuală reduce presiunea necesară pentru reforme colective și sistemice.
Cercetarea „România între lumi. Valorile angajaților români” evidențiază o ruptură între autoevaluare și percepția asupra celorlalți. În timp ce indivizii se consideră onest, competenți și responsabili, evaluarea societății este radical diferită. Când vorbim despre „români” în general, valorile precum integritatea și dreptatea coboară în ierarhie, fiind înlocuite de priorități precum câștigul financiar, confortul și recunoașterea, ceea ce alimentează ideea că succesul vine prin relații, nu prin merit.
Problema centrală a reformei statului este legată de natura organizațiilor politice care controlează accesul la putere. Partidele politice tind să exporte în administrație propriile reflexe, precum lipsa de transparență sau selecția bazată pe obediență în detrimentul competenței. Instituțiile ajung să semene cu organizațiile care le conduc, deoarece partidele pot decide dacă regulile sunt aplicate sau dacă acestea devin simple excepții pentru beneficiarii politici.
O reformă reală necesită ca partidele să practice în interiorul lor acele valori pe care le promit statului. Acest proces implică organizarea unor competiții interne reale, transparența finanțării și separarea clară a funcțiilor politice de cele care necesită competență profesională. Fără o schimbare a modului în care partidele gestionează puterea și numirile, instituțiile vor rămâne doar insule de competență care nu pot forma un sistem funcțional și unitar.
Evoluția societății depinde de trecerea de la o cultură a adaptării la una a transformării profunde. În prezent, capacitatea de adaptare funcționează ca o supapă care permite sistemului să rămână neschimbat, deoarece cei care pot ocoli procedurile depind mai puțin de schimbarea lor. O societate modernă se construiește atunci când drepturile sunt respectate fără a fi necesară o recomandare sau un telefon „de sus” pentru a activa mecanismele statului.