Documentele din arhiva Securității, publicate recent de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, dezvăluie condițiile precare de lucru de la Șantierul Naval Tulcea. Proiectul, conceput pentru construcția și repararea navelor maritime, s-a confruntat cu probleme sistematice de organizare, lipsă de echipamente și riscuri majore de accidente. Monitorizarea constantă a Securității a evidențiat deficiențe care au afectat desfășurarea activității în cadrul acestei unități de producție strategice.
În anii '70, Șantierul Naval Tulcea a fost coordonat de Ministerul Apărării Naționale, sub conducerea general-colonelului Ionel Vasile. Deși planurile prevedeau instruirea inginerilor în Republica Democrată Germană și transferul personalului din Galați și Brăila, realitatea de pe teren a fost diferită. Notele informative ale Securității semnalau că muncitorii nu dispuneau de spații sanitare adecvate și nici de locuri pentru schimbarea hainelor, fiind nevoiți să se dezbrace în aer liber.
Lipsa uneltelor de bază a fost una dintre problemele majore raportate de ofițerii de Securitate. Documentele menționează că în majoritate de 90%, muncitorii nu erau dotați cu rașchete, ciocane, perii de sârmă sau vopsele necesare lucrărilor. Pe lângă lipsa materialelor, instalația electrică de la platforma sincroliftului era considerată periculoasă, existând riscul de incendiu deoarece nu putea susține agregatele mai puternice necesare procesului de producție.
Disciplina muncii și pregătirea tinerilor au reprezentat alte puncte critice identificate în arhive. Muncitorii tineri erau acuzați de consum de alcool și jocuri de noroc în timpul programului, activități ignorate de maiștri. Mai grav, elevii de liceu care efectuau practica erau expuși inhalării de gaze rezultate din arderea țevilor și nu beneficiau de echipamente de protecție. Conducerea șantierului a fost criticată pentru indiferența manifestă față de pregătirea viitoarelor cadre.
Siguranța materialelor și a infrastructurii au fost, de asemenea, sub semnul criticii autorităților de securitate. Materialele erau depozitate periculos pe lângă calea ferată, existând riscul ca țevile să blocheze circulația sau să accidenteze personalul. În plus, fabrica de oxigen preluată de șantier funcționa fără o supraveghere corespunzătoare, lipsind paza necesară și ofițerii de serviciu în timpul nopții, ceea ce lăsa accesul în incintă complet necontrolat.
Incidentul cu nava „Putna” din februarie 1980 a ilustrat lipsa de coordonare extremă. Din cauza balastării necorespunzătoare, nava s-a înclinat cu 13 grade, punând în pericol atât propria integritate, cât și instalația sincroliftului. Acest eveniment a demonstrat cum erorile de gestionare și lipsa unor specialiști brevați au pus în pericol investițiile de stat. În contextul actual al industriei navale, aceste documente oferă o perspectivă asupra dificultăților de gestionare a proiectelor de amploare.