Rusia utilizează o strategie de blocadă indirectă în Marea Neagră, transformând rutele comerciale în zone de risc extrem pentru armatorii. Prin atacuri repetate asupra navigației, Moscova forțează renunțarea la transporturi fără a fi necesară o prezență masivă a unei flote de război. Această tactică crește costurile asigurărilor și induce o stare de teamă, afectând vitala poartă economică a Ucrainei prin portul Odesa, de unde circulă exporturile agricole.
O soluție propusă de Jade McGlynn, dezvoltată împreună cu Tony Blair Institute, vizează utilizarea „steagurilor de conveniență” în favoarea Ucrainei. În loc de pavilioane precum cel al Liberiei, navele comerciale ar putea opera sub steagurile unor state precum Franța sau Regatul Unit. Această schimbare ar transforma orice atac asupra unui cargou într-o acțiune directă împotriva intereselor unui stat NATO, crescând semnificativ costul politic pentru Kremlin.
Implementarea acestui model necesită un cadru juridic și comercial solid, pregătit de „Coaliția celor dispuși”, condusă de Franța și Regatul Unit. Pe lângă protecția politică oferită de pavilion, este esențial un mecanism de asigurare sustenabil pentru armatori. Un precedent relevant este facilitatea Unity, lansată de guvernul ucrainean și Marsh McLennan, care a oferit acoperire pentru riscurile de război, un model care ar putea fi extins de guvernele europene.
Istoria oferă un precedent pentru această abordare în timpul războiului dintre Iran și Irak, în anul 1987. Atunci, Statele Unite au trecut sub pavilion american 11 petroliere kuweitiene prin intermediul Operațiunii Earnest Will pentru a proteja transporturile în Golful Persic. Deși schimbarea steagului nu a eliminat riscul de a lovi mine sau de a fi țintite de rachete, aceasta a creat o responsabilitate politică directă pentru Washington.
Pentru România, securitatea Mării Negre are implicații directe, fiind un stat riveran cu infrastructură logistică esențială. Portul Constanța și brațul Sulina sunt rute critice pentru cerealele ucrainene, însă acestea sunt supuse presiunii constante a riscurilor de securitate. Incidente precum lovirea navei Chelsea 3 în zona economică bulgară demonstrează cât de ușor se pot extinde atacurile asupra vecinilor, afectând stabilitatea regională și proiectele energetice offshore.
În cadrul securității naționale, România gestionează riscurile prin sisteme de apărare antiaeriană, precum cele Skyranger, destinate combaterii dronelor. Protecția litoralului și a zonei Deltei rămâne o prioritate, având în vedere că dronele rusești au căzut în repetate rânduri pe teritoriul românesc. Cooperarea trilaterală între România, Bulgaria și Turcia, prin grupul de contracarare a minelor, reprezintă un pilon de stabilitate în zona de conflict.