Generalul (r) Dorin Toma, fost comandant al Comandamentului Diviziei Multinaționale Sud-Est a NATO între 2022 și 2025, avertizează că România riscă să rămână un simplu furnizor de rute logistice în procesul de reconstrucție a Ucrainei. În ciuda discursului oficial care poziționează țara ca un hub de securitate, energetic sau logistic, realitatea de pe teren indică o lipsă de inițiativă concretă. Autoritățile românești par să rămână blocate în grupuri interministeriale, fără a transforma potențialul geografic în beneficii economice reale.
Generalul subliniază că reconstrucția Ucrainei este un proces extrem de complex, care va dura probabil o generație și implică nu doar refacerea infrastructurii, ci și modernizarea statului și a industriei. România a fost invitată de Kiev să se implice prin mecanismul de patronaj regional, prin care statele partenere își asumă sprijinirea unor comunități sau regiuni specifice. Totuși, acest potențial de cooperare economică și de influență pe termen lung nu este valorificat de București, care pare să trateze subiectul cu o pasivitate problematică.
În septembrie 2024, Ucraina a propus oficial României să examineze posibilitatea asumării patronajului asupra unei regiuni afectate de război și a solicitat participarea companiilor românești la proiecte. Deși fostul guvern a susținut parteneriatele locale, nu au existat progrese concrete în comunicarea unor rezultate. În prezent, noul guvern propune desemnarea unui responsabil guvernamental și constituirea unui nou grup interministerial, însă semnalele privind eficiența acestor structuri rămân inexistente în ceea ce privește acțiuni practice.
Un aspect îngrijorător este faptul că Republica Moldova a semnat deja acorduri de patronaj regional în cadrul Summitului Internațional al Orașelor și Regiunilor din Ucraina. La acest eveniment, au fost anunțate 22 de acorduri și memorandumuri care implică zece regiuni ucrainene și parteneri din unsprezece țări, însă România lipsește de pe lista semnatarilor. În timp ce Republica Moldova a încheiat parteneriate, România continuă să se afle într-o etapă de analiză, ceea ce indică o întârziere a procesului decizional.
Dorin Toma argumentează că succesul în acest proces se măsoară prin trei indicatori clari: banii efectiv mobilizați, numărul de companii românești care beneficiază de sprijin și valoarea contractelor obținute. Fără aceste rezultate, implicarea rămâne la nivelul demagogiei. România trebuie să decidă dacă va participa doar ca furnizor de servicii sau dacă va deveni un actor strategic în sectoare precum transporturile, porturile, energia, industria de apărare sau materialele de construcții.
Contextul geopolitic actual pune presiune pe stabilitatea infrastructurii de transport și energetic din regiune, în contextul necesității de a asigura fluxuri constante către Ucraina. Deciziile de la București vor determina dacă țara poate capta profiturile din reconstrucție sau dacă va fi depășită de companii europene și americane care concurează acerb pentru aceste proiecte de anvergură.