În perioada finală a regimului comunist, relația dintre România și Ungaria a fost marcată de tensiuni diplomatice și de o propagandă intensă. În contextul întâlnirii de la Arad din 28 august 1988 între Nicolae Ceaușescu și Grósz Károly, organul de presă Scînteia a promovat o serie de scrisori semnate de cetățeni de origine maghiară. Aceste texte aveau scopul de a condamna ceea ce autoritățile de la București considerau intervenții nejustificate din partea Budapestei în problemele interne ale statului român.
Materialul de propagandă a fost susținut de trei profile distincte: un muncitor, un director de fabrică și un președinte de CAP. Alexandru Veraszto, muncitor la întreprinderea de vagoane Arad, a acuzat radioteleviziunea ungară de „minciuni sfruntate” cu privire la situația etnicilor maghiari. El a susținut că afirmațiile despre o eventuală „asimilare forțată” în România sunt total neadevărate, subliniind că locuitorii orașului Arad, atât români cât și maghiari, au fost mulțumiți de rezultatele întâlnirii diplomatice dintre Nicolae Ceaușescu și Grósz Károly.
Albert Kiss, director al întreprinderii „Metalotehnica” Tg. Mureș, a adoptat un ton critic la adresa modului în care Ungaria își exercită dreptul de a fi un „bun vecin”. Acesta a argumentat că politicile unor cercuri de la Budapesta reprezintă o ingerință în „ograda celui de alături” prin denaturarea realităților românești. Kiss a insistat că drepturile maghiarilor din România sunt identice cu cele ale celorlalți cetățeni și că deciziile politice naționale trebuie luate exclusiv la București, nu sub influența externă.
O altă voce prezentată în Scînteia a fost cea a lui Alexandru Nagy, președinte al C.A.P. Roșiori, județul Bihor. Acesta a respins acuțiile de discriminare, afirmând că în comuna Diosig maghiarii sunt promovați pe criterii de capacitate și nu prin privilegii etnice. Nagy a criticat „glasurile plângărețe” din țara vecină care interpretează procesele de modernizare, precum construcția de școli sau spitale, ca fiind o formă de deznaționalizare a comunității maghiare, numind aceste afirmații o instigare la învrăjbire.
Conflictul de viziuni dintre cele două state a fost alimentat și de disputa internă din Ungaria, unde Grósz Károly susținea un „comunism cu față umană”, în opoziție cu secretarii de partid care doreau schimbări radicale. Această instabilitate politică de la Budapesta a fost folosită ca pretext pentru atacurile de presă. În ciuda acestor eforturi de propagandă, documentele ulterioare arată că armata ungară a rămas pregătită la granița României în timpul evenimentelor din decembrie 1989, invocând apărarea etnicilor maghiari.
Istoria relațiilor dintre România și Ungaria a fost marcată de perioade de stabilitate, dar și de episoade de criză socială și politică. Tensiunile dintre comunitățile mixte de etnie română și maghiară au fost adesea amplificate de discursurile oficiale, culminând cu evenimentele violente de la Târgu Mureș din anul 1990, după căderea regimului comunist.