În data de 7 octombrie 2002, președintele Vladimir Putin a împlinit 50 de ani, marcând evenimentul printr-o participare la summitul Comunității Statelor Independente de la Chișinău. Primirea festivă organizată de președintele Voronin a continuat în galeriile de la Cricova, într-un cadru care a subliniat tentația Chișinăului de a rezolva problemele naționale prin apropierea personală de liderul Rusiei. Această scenă a evidențiat vulnerabilitatea unei conduceri care spera că diplomația de bunăvoință va schimba realitatea geopolitică.
Simbolul acestei relații privilegiate a fost reprezentat de cadourile oferite de Voronin, printre care o sticlă de vin și un crocodil de cristal. Colecția de vinuri oferită președintelui rus a fost păstrată în pivnițele combinatului Cricova, devenind un element emblematic al contactelor cu Kremlinul. Totuși, această ospitalitate a ascuns un pericol strategic, deoarece Rusia deținea deja trupe în regiunea transnistreană și exercita o influență decisivă asupra administrației separatiste, negociind de pe o poziție de forță.
La aproximativ 13 luni de la această aniversare, Republica Moldova s-a aflat în pragul semnării Memorandumului Kozak, un proiect elaborat sub coordonarea lui Dmitri Kozak. Propunerea viza soluționarea conflictului transnistrean prin constituirea unei federații asimetrice, însă arhitectura instituțională propusă oferea Tiraspolului capacitatea de a bloca decizii esențiale ale statului. În Senatul proiectat, Transnistria ar fi primit nouă mandate, în timp ce Găgăuzia ar fi avut patru, restul de treisprezece revenind reprezentanților aleși de camera inferioară.
Această distribuție a puterii ar fi transformat reprezentarea disproporționată într-un instrument de veto, deoarece majoritățile speciale erau necesare pentru adoptarea legilor organice. OSCE a avertizat explicit, pe 24 noiembrie 2003, că puterea de blocaj a Transnistriei ar fi fost garantată cel puțin până în 2015. Mai mult, componenta militară prevedea menținerea prezenței trupelor ruse până în 2020, ceea ce ar fi transformat promisiunea de reintegrare într-o dependență politică și militară consacrată printr-un acord internațional.
Semnarea documentului era programată pentru 25 noiembrie 2003, la Chișinău, în prezența lui Putin, cu echipa de securitate deja la fața locului. Totuși, Voronin a renunțat în ultimul moment la eveniment și l-a anunțat telefonic pe Putin, anulând ceremonia cu doar câteva ore înainte de începere. Decizia a fost influențată de rezervele exprimate de OSCE, de intervențiile partenerilor occidentali și de opoziția internă, documentul având probleme structurale grave care amenințau suveranitatea statului.
Istoria acestui episod demonstrează cum diplomația bazată pe cordialitate poate subestima raportul de forță dintre state. Memorandumul Kozak a reprezentat o încercare de a impune un control prin intermediul instituțiilor federale, folosind dependența Tiraspolului față de Moscova. În contextul securității regionale, un astfel de acord ar fi oferit Kremlinului atât blocaj politic, cât și prezență militară pe termen lung, transformând procesul de pace într-un mecanism de control extern asupra Republicii Moldova.