Creșterea bugetelor militare în Europa nu va conduce automat la o livrare mai rapidă a echipamentelor de apărare fără o schimbare a modului de achiziție. Într-o analiză publicată de Bruegel la 22 octombrie, economistul Gene Frieda avertizează că finanțarea suplimentară nu poate rezolva singură problema fragmentării achizițiilor militare europene. Autorul subliniază că comenzile naționale mici și neregulate reduc avantajele economiei de scară, cresc costurile totale și descurajează investițiile necesare în capacități de producție suplimentare.
Pentru a contracara aceste deficiențe, Gene Frieda propune utilizarea Mecanismului Multilateral de Apărare (MDM), aflat în pregătire, pentru a finanța comenzi comune care să fie suficient de mari și de stabile. Această abordare ar putea schimba radical ritmul producției și al livrărilor. Guvernele ar trebui să stabilească cerințele comune înainte de alegerea furnizorilor, permițând firmelor eligibile din țările participante să concureze pentru contracte fără a beneficia de cote naționale garantate.
Mecanismul MDM este susținut de Marea Britanie, Țările de Jos, Finlanda și Polonia, cu obiectivul de a deveni operațional până în 2027. Contribuția inițială a Marii Britanii este de 400 de milioane de lire. Analiza propune ca MDM să fie o instituție creată prin tratat, deschisă și unor participanți din afara Uniunii Europene. Finanțarea ar trebui direcționată către proiecte care oferă avantaje concrete față de achizițiile naționale, precum volumul mai mare, standardizarea sau angajamentele de cumpărare pe termen lung.
Un obstacol major identificat este practica „juste retour”, prin care producția este împărțită între țări proporțional cu contribuția financiară. Gene Frieda recomandă limitarea strictă a acestei practici pentru muniție și componente standardizate, lăsând loc pentru distribuția industrială doar la sistemele modulare. În schimb, pentru echipamentele sensibile, precum submarinele, ar fi necesare reguli adaptate. Obiectivul este ca accesul la finanțare să ofere acces la competiție, fără a garanta fiecărei țări o cotă fixă de contracte.
În paralel, România susține proiectul Băncii pentru Apărare, Securitate și Reziliență (DSRB), condus de Canada, care vizează și începerea activității în 2027. Autorul recomandă, dacă există acord politic, reunirea funcțiilor MDM și DSRB într-o singură instituție. În prezent, există și alte instrumente precum SAFE, care oferă până la 150 de miliarde de euro în împrumuturi rambursabile statelor UE, și EDIP, care dispune de 1,5 miliarde de euro în granturi pentru perioada 2025–2027.
Contextul actual al securității europene pune presiune pe capacitățile de producție ale industriei de apărare, care trebuie să răspundă nevoilor urgente de reîmprospătare a stocurilor. Deciziile privind mecanismele de finanțare, precum cele discutate de Bruegel, vor determina dacă resursele alocate se transformă într-o capacitate reală de apărare sau rămân blocate în procese naționale ineficiente. Pentru România, succesul acestor inițiative va depinde de modul în care regulile de eligibilitate vor favoriza sau vor limita companiile naționale.