NATO a publicat, pe 17 septembrie, un set de șapte cerințe de bază pentru reziliența națională, după o serie de reuniuni desfășurate la Bruxelles. Documentul stabilește direcțiile pe care statele aliate trebuie să le urmeze pentru a asigura menținerea funcționării societății și susținerea operațiunilor militare în contextul unor crize sau al unui război. Aceste măsuri vizează respectarea Articolului 3 al Tratatului NATO, care impune menținerea a trei funcții fundamentale: continuitatea guvernării, serviciile esențiale pentru populație și operațiunile militare.
Cele șapte domenii de reziliență identificate de NATO includ continuitatea guvernării și a serviciilor guvernamentale critice, reziliența aprovizionării cu energie, precum și securitatea resurselor de apă și alimente. De asemenea, Alianța pune accent pe gestionarea victimelor în masă și a crizelor sanitare, pe asigurarea unor comunicații civile reziliente și pe dezvoltarea unui transport civil capabil să reziste unor atacuri. Premisa centrală este că loviturile militare sau sabotajele asupra infrastructurilor de transport, comunicații și alimentație sunt inevitabile, iar focusul trebuie să fie pe capacitatea de a izola, reface și continua serviciile.
Analizele experților sugerează că amenințările actuale sunt tot mai asimetrice, depășind conceptul clasic de conflict militar. Istoricul Margaret MacMillan avertizează că riscurile majore nu provin doar de la tancuri, ci de la tăierea cablurilor de pe fundul oceanului sau de la atacurile asupra sistemelor critice. Această evoluție crește semnificativ posibilitatea unui război cibernetic. În acest context, reziliența este introdusă ca element de descurajare, deoarece un stat capabil să absoarbă un atac și să restabilească rapid serviciile reduce efectele pe care un adversar le-ar putea obține prin presiune asupra infrastructurilor.
O problemă majoră identificată este utilizarea războiului hibrid, unde Rusia ar putea evita confruntarea militară directă pentru a folosi instrumente nemilitare, precum războiul informațional. Manipularea psihologică și atacurile cibernetice vizează slăbirea coeziunii sociale și exploatarea nemulțumirilor interne pentru a genera instabilitate. Generalul Iuri Baluiesvki a subliniat că victoria într-o astfel de bătălie pentru minți și conștiințe ar putea fi mai importantă decât una clasică, deoarece poate epuiza și paraliza toate instituțiile de putere ale statului advers fără a necesita vărsare de sânge.
Implementarea acestor măsuri de reziliență implică o responsabilitate extinsă asupra sectorului privat, deoarece o mare parte din infrastructura critică este administrată de operatori civili. Această implicare ridică întrebări privind creșterea cheltuielilor pentru reziliența națională și modul în care acestea vor fi suportate, fie prin bugetele naționale destinate înarmării, fie prin creșterea facturilor pentru populație. Există, de asemenea, riscul ca vulnerabilitățile interne, precum polarizarea politică sau inegalitatea economică, să fie interpretate eronat ca fiind rezultatul unor atacuri hibride externe, în loc să fie tratate ca probleme sociale proprii.
Conceptul de război hibrid este o amenințare recunoscută și în cadrul securității regionale, fiind menționat de multiple ori în Strategia Națională de Apărare a României. Această formă de conflict poate include dezinformarea, protestele, separatismul, restricțiile comerciale sau atacurile cibernetice. Din cauza caracterului său vag, există riscul ca gestionarea acestor amenințări să ducă la confundarea simptomelor cu boala, impunând cenzură sau limitând libertatea de exprimare în încercarea de a proteja stabilitatea statului.