Marii jucători internaționali din industria de apărare manifestă prudență în alocarea unor sume de zeci sau sute de milioane de euro pentru cercetare-dezvoltare pe teritoriul României. Această reticere este cauzată de absența unei garanții contractuale care să asigure că tehnologiile dezvoltate vor fi efectiv achiziționate de către stat. Iustin Armașu, avocat specializat în sectorul de defense și partener la Schoenherr și Asociații, avertizează că lipsa predictibilității și rigiditatea instituțională blochează investițiile de anvergură.
Lipsa unui angajament ferm de achiziție din partea autorităților militare face ca marii dezvoltatori să nu aibă o justificare economică solidă pentru transferul de laboratoare sau linii de producție avansate în țară. Deși legislația de offset prevede multiplicatori financiari pentru investițiile în R&D și tehnologii dual-use, stimulentele rămân teoretice. Iustin Armașu subliniază că investitorii nu vor risca sume masive într-un sistem fiscal nesigur fără certitudinea că statul român va fi clientul produselor dezvoltate.
Mediul fiscal instabil este completat de bariere birocratice, precum procedurile rigide aplicate de Inspectoratul General pentru Imigrări pentru aducerea specialiștilor tehnici din afara Uniunii Europene. Iustin Armașu menționează că inginerii de înaltă calificare sunt tratați la fel ca forța de muncă necalificată, fără nicio excepție adaptată proiectelor strategice de apărare. Această dificultate procedurală, cumulată cu activitatea blocată a IGI în ultimele luni, complică semnificativ aducerea expertizei necesare pentru proiectele de apărare.
În acest context, companiile românești de profil sunt marginalizate, deoarece caietele de sarcini impun cerințe de experiență similară cu giganții străini, imposibil de îndeplinit pentru firmele locale. Iustin Armașu explică faptul că aceste criterii de eligibilitate sunt setate astfel încât producătorii autohtoni, afectați de decenii de subfinanțare, să nu poată concura. Din acest motiv, contractele de achiziție sunt câștigate aproape exclusiv de actori străini, în absența unor parteneriate public-private funcționale.
Pe lângă problemele economice, sectorul se confruntă cu un vid juridic legat de utilizarea inteligenței artificiale în armele autonome și de regimul strict de deținere a sistemelor militare pe terenuri private. Iustin Armașu notează că este extrem de dificil de stabilit răspunderea penală sau civilă în cazul unei erori de un software de tip AI. În prezent, nu există un răspuns clar dacă vina aparține dezvoltatorului, statului sau militarului care permite utilizarea acestor vehicule autonome.
Situația investițiilor în cercetare este agravată de performanța scăzută a României la nivel european. Conform datelor centralizate de Eurostat, România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană, poziția 27 din 27, la alocările bugetare și investițiile publice în cercetare și dezvoltare pentru anul 2025. Ponderea cheltuielilor în acest domeniu este sub 0,5% din PIB, o valoare mult sub ținta europeană de 3%, reflectând dificultatea de a stimula inovarea locală.