Dosarul de urmărire informativă „Socrate”, păstrat la CNSAS sub cota SRI 201603, detaliază campania de supraveghere desfășurată de Securitate asupra lui Nichita Stănescu. Urmărirea a fost oficializată la sfârșitul lunii noiembrie 1974, după ce UM 0800 București a solicitat acordul Comitetului de partid al Sectorului 1. Motivele invocate de aparatul represiv au fost semnalările privind nemulțumirile poetului față de politica partidului în domeniul literaturii și suspiciunile că acesta încerca să stabilească contacte cu cetățeni străini pentru a-și facilita publicarea în Occident.
Ofițeri Securității au construit un profil psihologic al lui Nichita Stănescu, descriindu-l ca pe o persoană extrem de orgolioasă care nu acceptă critici literare. Documentele menționează că nemulțumirile sale erau accentuate în momentele de ebrietate, fiind influențat de un anturaj format din scriitori precum Fănuș Neagu sau Gheorghe Tomozei. Supravegherea a vizat nu doar poetul, ci și întreaga sa rețea de contacte, de la editori precum Hans Bender de la revista Akzente, până la intelectuali din RFG sau Austria, fiind urmărite atent orice încercări de afirmare externă.
Un segment semnificativ al dosarului se concentrează pe conflictele financiare și de prestigiu din cadrul Uniunii Scriitorilor. Informatorii au transmis detalii despre gestionarea Fondului Literar, aducând în discuție privilegii și împrumuturi acordate unor scriitori precum Nichita Stănescu, Fănuș Neagu sau Nicolae Breban. În aceste relatări apar acuzații privind sume de bani ridicate de Nichita Stănescu, precum și nemulțumiri legate de modul în care erau distribuite resursele, transformând rivalitățile de breaslă într-un instrument de colectare de informații pentru Securitate.
Dosarul surprinde și tensiunile generate de deplasările în străinătate, exemplificată prin incidentul legat de o delegație în Suedia. În timp ce scriitori precum Nicolae Breban sau Alexandru Ivasiuc erau monitorizați pentru contactele lor cu străinii, alți membri, precum Marin Preda, au manifestat reticență față de aceste grupuri. Documentele consemnează și degradarea stării de sănătate a lui Nichita Stănescu, raportată de surse din mediul editorial, care menționau un consum de alcool ce îi afecta capacitatea de a scrie și starea generală de sănătate.
Evoluția dosarului reflectă modul în care succesul internațional a schimbat abordarea regimului față de poet. După ce inițial a fost urmărit pentru dorința de afirmare în afara țării, recunoașterea europeană, culminând cu premiul Herder primit de la academia din Viena, a dus la închiderea urmăririi. În ianuarie 1976, Securitatea a propus încheierea dosarului „Socrate”, concluzionând că starea morală a lui Nichita Stănescu a fost îmbunătățită de prestigiul obținut, fapt ce făcea ca supravegherea să nu mai fie justificată din punct de vedere al utilității.
În perioada regimului comunist, controlul asupra intelectualilor nu se limita la monitorizarea activităților politice, ci includea și controlul accesului la resurse economice și deplasări externe. Uniunea Scriitorilor funcționa ca un punct de intersecție între instituția profesională și puterea informală, unde accesul la Fondul Literar sau la pașapoarte era un instrument de control social. Acest context transformă orice conflict de breaslă într-o oportunitate de supraveghere pentru serviciile de informații de stat.