Documente publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității dezvăluie un examen organizat în anul 1985 pentru trei ofițeri din cadrul Securității Municipiului București. Această lucrare practică a fost concepută sub formă de scenariu fictiv, centrat pe cazul unui cetățean român a cărui soție rămăsese în Statele Unite. Obiectivul testului era determinarea măsurilor operative necesare pentru a împiedica o eventuală plecare clandestină a bărbatului și pentru a gestiona orice tentativă de protest.
Cei trei ofițeri examinați au făcut parte din Serviciul 120 al Securității Municipiului București. Aceștia au fost locotenent-colonelul Vintilă Nicolae, maiorul Preda Vasile și locotenentul Dănilă Ovidiu, sub supravegherea căpitanului Creța Stana, care a acționat în calitate de examinator și șef de serviciu. Testul a pus în evidență capacitatea cadrelor de a propune tehnici de control asupra persoanelor care urmăreau să părăsească teritoriul țării, transformând refuzul administrativ într-o problemă de supraveghere operativă.
În cadrul lucrării, locotenent-colonelul Vintilă Nicolae a propus o serie de măsuri extinse, de la deschiderea unui dosar de urmărire informativă până la verificarea atentă a relațiilor sociale ale vizatului. Planul de supraveghere includea interceptarea convorbirilor telefonice, atât interne cât și internaționale, investigații de teren, filaj și monitorizarea corespondenței. Ofițerul a sugerat, de asemenea, trimiterea fotografiilor și a datelor bărbatului către structura de Pașapoarte pentru a alerta autoritățile la frontieră cu privire la suspiciunea de fugă.
Evaluarea ofițerilor a fost una critică din partea examinatorului, reflectând standardele de rigoare ale aparatului de securitate. Vintilă Nicolae și Preda Vasile au primit nota 5, primind observații duritate privind lipsa înțelegerii gravității cazului sau calitatea analizei operaționale. Locotenentul Dănilă Ovidiu a obținut cel mai bun rezultat, cu o notă de 7. Examinatorul a criticat și propunerea de a contacta persoana urmărită pentru a o utiliza în scopuri de unitate a aparatului, considerând această măsură inadecvată.
Documentele subliniază modul în care regimul trata contactele cu organizațiile internaționale pentru drepturile omului. În scenariul de examen, apelul soției cetățeanului către astfel de organisme era interpretat ca o acțiune ostilă regimului. Această abordare demonstra modul în care orice încercare de a obține sprijin extern era integrată în doctrinele de supraveghere, transformând drepturile individuale într-un motiv de monitorizare prin tehnici operative și controlul strict al comunicațiilor de către structurile Securității.
Pregătirea cadrelor de securitate în perioada comunistă se baza pe astfel de exerciții practice și testări periodice prin lucrări scrise. Aceste procese de evaluare aveau rolul de a asigura capacitatea ofițerilor de a aplica metode specifice, precum utilizarea tehnicii operative și interceptarea corespondenței, pentru a menține controlul asupra populației și a preveni orice mișcare considerată periculoasă pentru stabilitatea statului.