Clubul Seniorilor pentru Înzestrarea Armatei (CSÎA) propune o reformă a modului de gestionare a programelor majore de înzestrare din cadrul MApN. Analiza efectuată de organizație subliniază necesitatea de a trece de la simpla achiziție de platforme tehnice la realizarea unei capabilități militare complete. Această abordare vizează asigurarea unui sistem care să fie disponibil și sustenabil pe întregul său ciclu de viață, nu doar prin livrarea contractuală a echipamentelor.
Conform documentului, succesul unui program de înzestrare nu se rezumă la recepționarea unei platforme, ci la existența unei capabilități operaționale. CSÎA avertizează că o platformă poate fi livrată fără ca efectul militar să fie realizat, din cauza lipsei personalului instruit, a muniției, a pieselor de schimb sau a documentației necesare. Schimbarea de perspectivă propusă vizează tranziția de la livrare la disponibilitatea operațională și de la achiziție la gestionarea întregului ciclu de viață.
Analiza propune utilizarea mecanismelor existente în cadrul MApN, precum directorul de program sau punctele de decizie, dar cu o conectare mai eficientă a funcțiilor. Logica de integrare se bazează pe sincronizarea a trei responsabilități distincte: beneficiarul stabilește ce capabilitate este necesară, resursele asigură cu ce se realizează aceasta, iar managementul tehnic și executiv gestionează modul de implementare. Scopul este menținerea coerenței prin instrumente precum matricea de completitudine.
Un punct critic abordat în analiză este dimensiunea infrastructurii, care include hangare, ateliere, depozite și facilități de testare. CSÎA propune desfacerea termenului generic de infrastructură în șase componente specifice pentru a evita capcanele care apar de regulă după semnarea contractelor. Se recomandă crearea unei fișe de infrastructură a programului și stabilirea unui drum critic pentru proiectare și avize, deoarece acestea durează adesea mai mult decât livrarea propriu-zisă a platformelor.
Pentru a limita riscurile, analiza sugerează aplicarea principiului „No ILS, No Contract”, ceea ce înseamnă nicio introducere în serviciu fără o infrastructură verificată. De asemenea, se recomandă existența unui responsabil de infrastructură în cadrul echipelor integrate de program și o protecție dimensionată pe baza evaluării amenințării. Implicarea efectivă a industriei naționale și utilizarea digitalizării sau a inteligenței artificiale sunt menționate ca instrumente esențiale de sprijin pentru decizia umană.
Managementul programelor de apărare necesită o abordare integrată care să prevadă suportul logistic încă din faza de proiectare. În cadrul instituțiilor de apărare, coordonarea dintre resursele materiale, personal și facilități este vitală pentru ca investițiile în echipamente să se transforme în efecte de securitate reale. Fără o industrie de apărare capabilă să susțină sistemele achiziționate, resursele alocate riscă să nu producă rezultatele scontate.