Documente ultrasecrete recuperate de către cercetătorii de la CNSAS oferă o imagine detaliată asupra dimensiunii Departamentului Securității Statului la data de 24 septembrie 1988. În acea perioadă, brațul represiv al regimului număra un efectiv total de 14.629 de angajați, acoperind întreaga societate românească cu un sistem de supraveghere de la București până în cele mai izolate unități din provincie. Datele provin din dosarul de cabinet al ultimului șef al Securității, Iulian Vlad.
Structura DSS era organizată pe trei paliere de forță pentru a asigura controlul total asupra populației. Aparatul central din București concentra 6.023 de cadre, reprezentând 41,17% din total, în timp ce Aparatul teritorial, format din inspectoratele județene, însuma 5.869 de ofițeri și cadre operative. O componentă de 2.737 de persoane era reprezentată de Trupele de securitate, o forță militarizată pregătită pentru intervenții în cazul unor eventuale revolte populare.
Capitala funcționa ca un centru de control hiper-concentrat, unde se adunau aproape 7.000 de agenți dacă se includ și cele 557 de cadre din Securitatea Municipiului București. Direcția a IV-a monitoriza loialitatea Armatei cu 1.022 de cadre, în timp ce Unitatea specială „F” gestiona filajul cu 745 de persoane. Supravegherea tehnica era asigurată de Unitatea „T”, cu 466 de angajați pentru interceptări, și de Unitatea „S”, care controla corespondența poștală prin 356 de specialiști.
Prezența Securității în județe varia în funcție de importanța strategică a regiunilor respective. Constanța deținea 285 de cadre, fiind urmată de județe precum Timiș, cu 271 de ofițeri, Prahova, cu 261 și Cluj, cu 251. În timp ce județe precum Iași aveau 182 de cadre pentru monitorizarea frontierei și a universității, alte regiuni precum Covasna aveau un aparat mai redus, de doar 73 de persoane, adaptat densității populației locale.
Statisticile de gen evidențiază o segregare profundă în cadrul instituției de securitate. Din totalul de 14.629 de angajați, femeile reprezentau doar 15,70%, adică 2.297 de persoane, însă accesul la funcții de conducere era extrem de limitat. La nivel național, existau doar 22 de femei în funcții de conducere, iar în cadrul Trupelor de securitate nu exista nicio femeie care să dețină o funcție de comandă.
Sistemul de supraveghere era susținut și de aproximativ 1.200 de membri ai Personalului muncitor civil, care asigurau funcționarea infrastructurii de bază. Acești angajați, de la dactilografe la tehnicieni, susțineau activitatea laboratoarelor foto-chimice și a unităților de interceptare. Această structură complexă, deși specializată pe monitorizarea fluxurilor de informații și a loialității, nu a putut opri implozia sistemului în perioada următoare.
context_missing: true