Canoniera Eugen Stihi, o navă cu o istorie de peste un secol, urmează să fie dezmembrată și trimisă la fier vechi. După ce a fost scoasă din uz în anul 2004, embarcațiunea se află într-o stare avansată de degradare și este cuprinsă de rugină în Portul Militar Mangalia. Transferul navei de la MApN la Ministerul Economiei a dus la etapa actuală, în care aceasta se află la Șantierul Naval Mangalia, entitatea care trebuie să găsească o firmă pentru procesul de dezmembrare.
Construită în 1916 în șantierul naval din Lorient, Franța, nava a purtat inițial numele de „Friponne”. În anul 1920, aceasta a fost integrată în flota României, primind numele de „Eugen Stihi”, în onoarea unui erou al Marinei Române căzut în Bătălia de la Turtucaia. Pe parcursul existenței sale, nava a îndeplinit diverse roluri, de la misiuni de dragare a minelor marine până la utilizarea ca navă-școală pentru instruirea viitorilor marinari români.
Istoria militară a canonierei include participarea la misiuni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În anul 1944, nava a fost preluată de către sovietici, fiind restituită României doar un an mai târziu. Ulterior, aceasta a fost utilizată ca navă hidrografică și pentru instruirea militarilor. În prezent, nava este considerată de specialiști ca fiind ultima dintre cele patru canoniere care au reprezentat o componentă de bază în Marina Română.
Tentativele de conservare a patrimoniului naval au eșuat, inclusiv proiectul din anul 2015 prin care Primăria Mangalia a încercat să preia nava pentru a o transforma într-un muzeu. Paul Foleanu, primarul din Mangalia, a declarat că documentele necesare au fost înaintate către MApN, însă demersurile nu s-au mai finalizat din motive necunoscute. Contraamiralul în rezervă Sorin Learschi a subliniat lipsa resurselor necesare pentru protejarea acestei nave, în timp ce Constantin Șorobea a menționat importanța istorică a navei.
Situația canonierei Eugen Stihi reflectă dificultățile de gestionare a activelor militare și a patrimoniului istoric în cadrul instituțiilor statului. Deși au existat eforturi de întreținere, degradarea fizică a navei a devenit inevitabilă. Procesul de dezmembrare de la Șantierul Naval Mangalia marchează sfârșitul unei unități care a servit drept filă de istorie importantă pentru marinari și pentru întreaga țară, pierzând astfel capacitatea de a mai funcționa ca obiect de muzeu.
Evoluția acestor active militare și gestionarea infrastructurii navale de stat sunt subiecte sensibile în cadrul politic și instituțional al României. Deciziile privind transferul bunurilor de la MApN către Ministerul Economiei și ulterior către entități de descompunere evidențiază modul în care resursele de apărare și patrimoniul istoric sunt procesate administrativ. Acest caz de dezmembrare vine într-un context în care gestionarea activelor de stat rămâne un subiect de interes pentru securitatea și tradiția instituțională.