Un studiu realizat de Rosaria Puglisi pentru Istituto Affari Internazionali avertizează că capturarea politică a instituțiilor poate deveni o vulnerabilitate de securitate majoră într-un stat expus presiunii externe. Analiza utilizează Georgia ca studiu de caz, argumentând că investițiile externe în echipamente, formare sau reforme instituționale pot avea un impact limitat. Acest lucru se întâmplă atunci când mecanismele de numire, control și coordonare favorizează loialitatea politică în detrimentul autonomiei profesionale a cadrelor.
Autorul studiului subliniază că această abordare tratează capturarea instituțională ca pe o amenințare internă la adresa securității, depășind simpla problemă a democrației sau a statului de drept. Rosaria Puglisi identifică riscuri specifice precum numirile bazate pe loialitate, supravegherea slabă, coordonarea fragmentată și planificarea strategică insuficientă. Recomandarea centrală este ca evaluarea guvernanței și garanțiile împotriva instrumentalizării politice să fie integrate direct în asistența externă pentru securitate și reziliență.
Analiza pornește de la premisa că asistența de securitate este proiectată adesea ignorând faptul că instituțiile beneficiare funcționează sub influența structurii politice interne. Chiar dacă echipamentele, instruirea sau modernizarea procedurilor cresc capacitatea tehnică, efectul lor depinde de cine conduce instituția și de modul în care sunt selectate cadrele. Într-un sistem în care mecanismele sunt subordonate supraviețuirii politice a unei elite, ajutorul extern poate eșua în a produce reziliența anticipată.
Georgia este punctul central al analizei deoarece țara se confruntă simultan cu presiunea Rusiei, conflicte teritoriale nerezolvate și nevoia de cooperare cu partenerii occidentali. Studiul descrie o evoluție în care mecanismele de supraveghere ar fi devenit mai puțin robuste, iar accesul la poziții importante fiind influențat de loialitatea politică. Este important de precizat că această analiză este un studiu de caz calitativ și nu o măsurare comparativă a capacității militare georgiene.
Guvernul Georgiei respinge aceste concluzii, iar Ministerul georgian de Externe califică evaluările negative ale instituțiilor UE drept părtinitoare, politizate și rupte de realitatea din țară. Autoritățile locale susțin că instituțiile europene ignoră informațiile furnizate de Tbilisi și folosesc procesul de integrare în scopuri politice. Disputa se mută acum pe domeniul proiectării ajutorului, sugerând că succesul unei misiuni nu trebuie măsurat doar prin echipamente furnizate sau personal instruit.
Contextul european confirmă existența unor probleme de independență, raportul Comisiei pentru 2025 descriind un regres democratic și riscuri de folosire politică a unor organisme. Comisia a semnalat lipsa de aplicare a recomandărilor privind neutralitatea Biroului Anticorupție și concentrarea puterilor în Parchet. Din cauza acestor evoluții, procesul de aderare al Georgiei este considerat de facto oprit, țara fiind descrisă drept candidat doar la nivel nominal.