Deplasarea delegației României la New York a generat dezbateri privind capacitatea țării de a transforma evenimentele internaționale în capital diplomatic. Deși președintele a participat la activități precum inaugurarea Queen Maria of Romania Corner sau întâlniri cu membri ai comunității românești, analiza indică o agendă care nu a reușit să atingă obiective strategice de amploare. Criticile vizează în special absența unor întâlniri bilaterale esențiale și lipsa unei viziuni clare în discursul rostit la tribuna ONU.
Un punct critic în această evaluare este lipsa unei bilaterale cu un stat din Orientul Mijlociu, în contextul unei crize care afectează direct Europa și România. Se subliniază că România nu este atât de departe de această regiune încât o astfel de absență să nu conteze. Ca punct de comparație, președința Bulgariei a reușit o bilaterală cu Regele Iordaniei, ceea ce demonstrează că există spațiu pentru inițiativă diplomatică chiar și pentru state de dimensiuni mai mici.
În ceea ce privește discursul prezidențial, acesta a fost rostit în trei limbi, engleză, română și franceză, un element de diplomație publică apreciat. Totuși, textul a fost criticat pentru că nu a oferit un nivel de ambiție strategică adecvat tribunei ONU. În loc să propună soluții concrete, precum o platformă diplomatică pentru gestionarea bunurilor umanitare în zonele de conflict din Golf și Marea Neagră, discursul s-a concentrat pe condamnări și temeri legate de presiunea Rusiei asupra Ucrainei.
O altă problemă identificată este responsabilitatea instituțională din spatele agendei. Se argumentează că o politică externă reală nu se rezumă la o simplă deplasare, ci implică o echipă interinstituțională și o strategie clară. De exemplu, susținerea candidaturii lui Dacian Cioloș ca secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei reprezintă un obiectiv care ar putea ajuta la reconstrucția relațiilor cu țări emergente, dacă este articulat corect cu agenda de cooperare națională.
Eficiența diplomației este comparată cu modelul polonez, unde ministrul de Externe a menținut canale de comunicare cu Belarus, în ciuda contextului politică. Această abordare este văzută ca o dovadă a unei politici externe complexe, care separă raportarea la un regim de analiza strategică. În România, se observă că deși există contribuții importante, precum cele ale Ministerului de Finanțe în contextul evaluărilor riscului de țară, lipsa unei viziuni pe termen lung limitează transformarea evenimentelor în proiecte și parteneriate durabile.
Diplomația modernă necesită abordarea unor teme transversale precum inteligența artificială, prețurile la energie sau protecția mediului. Un discurs la ONU trebuie să exprime capacitatea unei țări de a oferi o imagine lucidă asupra sistemului internațional și să propună direcții de reconstrucție. Diferența fundamentală rămâne între o deplasare oficială, care se încheie cu fotografiile de pe rețelele sociale, și o politică externă reală, care generează rezultate prin relații și proiecte concrete.